Zona euro şi şomajul: cine câştigă?

Şomajul ne necăjeşte nu doar pe noi, statele în curs de dezvoltare. Şi bogaţii Europei au aceleaşi probleme.

Astfel, conform statisticii Eurostat, publicată pe 01.06, a.c., şomajul din zona euro a atins pragul de 10,1% în aprilie 2010. Iar pe ansamblul blocului comunitar, rata şomajului din luna aprilie s-a menţinut la nivelul din martie, de 9,7%.

Printre cele mai norocoase state membre, care s-au confruntat cu cele mai scăzute rate ale şomajului, se numără Olanda, cu 4,1%, şi Austria, cu 4,9%. De cealaltă parte a baricadei, cea a ţărilor cu cele mai impresionante rate ale şomajului, sunt observate:

Luxemburg şi Malta au înregistrat cele mai mici creşteri în ceea ce priveşte şomajul, cu 5,4% (în creştere cu 2% faţă de martie 2010), respectiv 7% (în creştere cu 0,1% comparativ cu martie 2010).

Germania este singurul membru UE care a reuşit să tempereze numărul de şomeri, de la 7,6% (în aprilie 2009) la 7,1% (în aprilie 2010).

Raportul mai estimează că UE a avut 23.311 milioane de şomeri în aprilie 2010, din care 15.860 milioane în statele din zona euro.

În acest timp, Statele Unite au înregistrat o rată a şomajului de 9,9% (în aprilie 2010), iar Japonia de 5% (în martie 2010).

Rata şomajului în UE


08 Iunie 2010

Sursa: Eurostat

Autor: Sonia Dan | Tjobs.ro | PR & Comunicare

.